Anda Ciupe, cofondator și acționar majoritar Mediclim: „Continuăm să fim deschizători de drumuri și avem aceleași valori ca acum 30 de ani”

Când o întrebi ce este diferit astăzi față de 1994, când a fondat compania Mediclim alături de tatăl său, Dr. Gheorghe Ionescu și de domnul Mircea Ciupe, doamna Anda Ciupe, acționar majoritar, spune că s-au schimbat multe lucruri de atunci, dar că valorile companiei – Integritate, Responsabilitate, Pasiune, Eficiență – au rămas aceleași.    

 

I-am adresat doamnei Anda Ciupe câteva întrebări și vă invităm să citiți răspunsurile pe care ni le-a acordat.

 

Ce ne puteți spune despre începuturile companiei Mediclim? 

Totul a început de la viziunea tatălui meu, Dr. Gheorghe Ionescu, care a observat că pe piața din România, la acel moment de la începutul anilor 90, lipseau teste de sarcină performante,  care să poată fi efectuate în cabinet. Eu și domnul Ciupe lucram în Maroc la acea vreme și acolo compania Organon Teknika, pe atunci o divizie a grupului Akzo Nobel, avea o reprezentanță în Casablanca. Testele respective aveau o calitate deosebită, o sensibilitate foarte mare și erau de ajutor în descoperirea oricăror probleme în timpul sarcinii. Când ne-am întors în țară, am adus patru astfel de truse, dintre care două ne-au fost oferite gratuit pentru a înregistra produsul în România. Ne-am ținut promisiunea și am făcut acest lucru iar apoi, în scurt timp, am fost contactați de un reprezentant al companiei Organon Teknika, a dorit să vină in România să ne cunoască. Cu acordul  lor, am început să vindem  produsele companiei. 

Tot în acea perioadă am început să construim echipa Mediclim, care astăzi numără aproape 100 de persoane, unele dintre ele fiind alături de noi de peste 25 de ani. Am început cu un singur angajat, care lucra în sufrageria din apartamentul în care aveam și locuința, și sediul firmei, în timp ce eu mergeam la bancă, la vamă și oriunde erau de rezolvat chestiuni administrative și de organizare a business-ului.

 

Cum a evoluat compania în continuare? Care au fost principalele repere? 

Am fost încurajați de tatăl meu să promovăm produsele Organon Teknika către farmacii, cabinete individuale de obstetrică-ginecologie, către maternități și spitale . Acestea erau canalele de vânzări pe atunci. După o perioadă în care am înregistrat vânzări foarte bune, am devenit distribuitor exclusiv Organon Teknika pe piața din România. A fost un moment important, care a survenit în urma unei relații construite cu atenție și grijă, bazată pe încredere reciprocă. Ne-am extins portofoliul de produse, mergând înspre zone în care suntem prezenți și astăzi, precum secțiile de terapie intensivă și transfuzie și spre segmente precum testele pentru depistarea HIV, hepatitelor B și C și sisteme automate pentru recuperarea microorganismelor din hemoculturi și testarea tuberculozei. Calitatea produselor, cunoscută de specialiștii din domeniu, ne-a ajutat foarte mult în acea perioadă de început. 

Achiziția Organon Teknika de către bioMérieux a fost un alt reper important și a coincis cu strategia noastră de la acea vreme, pe care o păstrăm și în prezent, de a completa gama noastră de servicii și produse, de a oferi clienților tot ce le este necesar. Am fost evaluați de către companie și am fost desemnați ca distribuitor exclusiv și pentru produsele bioMérieux. A urmat apoi o dezvoltare organică și sănătoasă a companiei, prin completarea continuă a produselor și serviciilor și extinderea bazei de furnizori, care astăzi cuprinde nume precum bioMérieux Franța,  Abbott Laboratories SUA , SAS Diagast Franța, IDEXX Laboratories INC. SUA, Microbiologics INC SUA, Erba Mannheim UK.

 

Cum vedeți dezvoltarea Mediclim în următoarea perioadă? 

Am fost întotdeauna deschizători de drumuri și ne vom păstra această caracteristică și în continuare. Cel mai recent exemplu în acest sens este segmentul testării sindromice, prin sistemul BioFire-bioMérieux, pe care am intrat anul trecut și în care ne vom consolida prezența în perioada următoare. Este un sistem care utilizează tehnologia multiplex PCR pentru testarea moleculară simultană rapidă pentru mai multe microorganisme – agenți patogeni de tip bacterii, virusuri sau fungi – și reduce durata diagnosticului microbiologic al unei infecții bacteriene la câteva ore, față de câteva zile cât este perioada în cazul echipamentelor care nu folosesc această tehnologie. Peste 300 studii clinice publicate in jurnale de specialitate de prestigiu arată avantajele testării sindromice cu sistemul BioFire Filmarray –  bioMérieux, printre care se numără faptul că pacientul este diagnosticat repede, iar tratamentul adecvat este inițiat rapid. În afară de impactul pozitiv evident asupra sănătății populației, testarea sindromică are ca efect reducerea semnificativă a zilelor de spitalizare și a costurilor de tratament per pacient. 

Vom continua, pe termen mediu și lung, să investim anual peste 1 milion de euro în aducerea pe piața de diagnostic din România a unor tehnologii inovatoare având ca obiectiv principal îmbunătățirea semnificativă atât a calități diagnosticului, cât și a stării de sănătate a populației. De asemenea, echipamentele și reactivii pentru domeniile Microbiologie, Imunologie, Imunohematologie, Diagnostic Molecular și testele pentru controlul microbiologic al alimentelor, al apei și al diagnosticului veterinar vor reprezenta în continuare principalii vectori de creștere pentru Mediclim.